După un an puțin atipic, am reușit totuși să strângem suficiente amintiri în imagini și sezonul acesta. Chiar dacă am anulat două-trei evenimente și nu am mai ajuns să pedalăm pe tărâmuri iberice în primăvară, nu ne plângem, pentru că avem suficiente opțiuni de unde să alegem și la noi în "ogradă".
Am început în ianuarie în forță cu
Dalbe pedale prin Țara de chiciură, iar apoi, după pauza bine-cunoscută de 2 luni sau cât o fi fost, în care am pedalat doar pe lângă casă, am reluat turele și taberele cu un număr restrâns de participanți.
Nu puteam rata și anul acesta
Tura la căpșuni, unde, ca să fim siguri că ne vom ospăta pe săturate, am rămas un weekend întreg, pedalând pe culmile munților Bârgăului, mai puțin cunoscuți, dar care au multe de oferit.
Luna august am petrecut-o preponderent pe traseele din jurul
Colibiței, finalizând vacanța de vară cu o călătorie în timp prin munții
Trascăului.
Am terminat seria taberelor cu un
Bike and Brunch delicios în decorul pitoresc al Țării Dornelor, iar apoi cu un
weekend de tehnică în practicarea mountain biking-ului.
Ultimele ture ghidate din sezon le-am realizat în decorul arhaic al
Maramureșului, dar și pe culmile munților Bârgăului.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în acest sezon.
Pentru noul an avem câteva idei de ture, tabere și evenimente în locații vechi și noi, așa că rămâneți pe frecvență :).
Vă las cu pozele de anul trecut. Enjoy!
I A N U A R I E