De Paşti - o tură solicitantă de bike atât pe urcare cat si pe coborare, desfăşurată în cea mai mare parte pe poteci pastorale ancestrale şi drumuri de caruţă.
Locaţia: Căsaru-Colibiţa (Munţii Bârgăului)
Traseul: Colibiţa-Valea Blajului-Faţa Pripoarelor-Poiana Tomnatec-poiana Andreichii-poiana Măguriţa-drum forestier Valea Măgurii-Miţa-Colibiţa
În timpul verii pot fi întâlnite stâne pe traseu, în poiana Andreichii mai ales sau Măguriţa.
Zona este bogată în faună, cu puţin noroc se poate vedea cerb (la tura asta am văzut o ciută în poiana Andreichii), urs (văzut în zonă anul trecut) sau mistreţ.
Colibiţa
Căsarul şi Miroslava (în spate)
Contemplăm Căsarul de pe malul stâng al lacului şi după un tradiţional cioc-poc cu ouă roşii o luăm la pedală.
Trioul înzăpezit Străcior-Bistricior-Zurzugău
La urcare, cu un bun antrenament şi mai ales răbdare, se poate urca aproape in întregime pe bike, exceptând vreo două-trei sute de metri de push-bike.
Contemplare
Din partea superioară a traseului se poate admira depresiunea Colibiţei în toată splendoarea sa cu lacul de acumulare omonim, partea nord vestica a Călimanilor cu creasta Bistriciorul continuând cu Dealul Negru, iar din Poiana Tomnatec se deschide o amplă panoramă înspre crestele Rodnei peste Munceii Bârgăului, până înpre Suhard, Obcine...
Poiana Tomnatec (cred). Până aici se poate ajunge pe drum forestier dinspre Valea Străjii, iar după câteva sute de metri prin Poiana Andreichii se poate coborî prin dreapta carierei la Colibiţa. Descrierea acestui traseu
aici
Terenul extrem de accidentat ar necesita la coborâre un bike full suspension.