Ultima tură de toamnă

Cu o zi înainte de schimbarea vremii am pus șaua pe cal pentru o ultimă tură lungă pentru sezonul  ăsta.  Am reeditat un traseu din primăvară anului 2013, când am realizat un circuit al muntelui Heniu, cu o scurtă escală până pe Măgura Neagră. Atunci, din cauza unei căzături și a înserării, am scurtat puțin traseul. Acum, cu riscul de a pedala vreo două ceasuri pe întuneric, am decis să prelugesc traseul cu secțiunea sa cea mai interesantă - culmea dintre văile Leșu și Ilva. Chiar dacă pe văile unde soarele nu mai ajunge, temperaturile erau negative, pe culme eram nevoit să schimb garderoba zilei. Limita de temperatură era le fel de clară ca în imaginea de mai sus.

Vă las cu pozele. Sper să vă tihnească, la fel cum mi-a tihnit și mie tura asta:

Spre finalul urcării de pe valea Tureacului, doar cam ultimul kilometru este pe off-rod, restul fiind asfaltat. O surpriză față de dățile trecute când am mai trecut pe aici.

Muncelul

Pâlcuri de zadă. Ultimii mohicani ai cromaticii de toamnă

Dosul Bondariului

Spre crestele munților Rodnei

Biserica din Iliuța Bozghii

Case izolate de civilizație

Pe văi - un frig de îți crapă casca.

Cadrul preferat din tura asta

Gospodării risipite

Degrade-uri spre Heniu Mare

spre creasta Bistriciorului

Rodnei sunt tot mai aproape

Satul Arșița -  ascuns printre măguri

Muntele Oala domină culmile încojurătoare

spre Țara Năsăudului

Încă una cu Heniu

Lumina laterală razantă, prielnică pentru fotografie vine cu un risc - înserarea e aproape

Un autoportret 

O veche alunecare de teren

O ultimă privire asupra crestei munților Rodnei

Și cam asta a fost că de aici s-a stins lumina.

Chiar dacă inițial sperasem să termin tura pe ziuă, pauzele dese de fotografiat au răpit minute bune din orele și așa puține de lumină, astfel că pasul Strâmba l-am trecut pe înserat. Problema însă nu a fost întunericul, mai ales că aveam lumini la mine, ci faptul că am nimerit în plin rush hour. Muncitorii ce lucrează intens la asfaltarea drumului tocmai plecau spre casă. Cum nu plouase de ceva vreme, praful ridicat de camioanele ce treceau unul după altul, era atât de dens, încât eram nevoit de multe ori să mă opresc din lipsa vizibilității. Mă bucur însă că de anul viitor, odată cu finalizarea drumului,  nu voi mai întâmpina impedimentul ăsta, iar plaiurile dragi mie, atât din munții Bârgăului cât și din munții Rodnei vor fi și mai aproape.

Gata cu vorbăria. Vor urma câteva din ture din vară și încă una din toamnă, de pe Scaunul Domnului, dar și publicarea programului turelor și taberelor de pe anul viitor.

Pe curând!