CarpathianDreams și mtbBn te invită să descoperi drumurile de culme ale Munţilor Bârgăului în decorul specific începutului de vară, cu verde intens, flori de câmp și peisaje de poveste. Vom fotografia apusul peste Transilvania şi răsăritul peste Bucovina, iar peste zi vom pedala într-una dintre cele mai pitoreşti zone din ţară, pe lângă gospodării risipite şi prin cătune arhaice uitate de lume, prin păduri sălbatice și prin poieni întinse pe culmi domoale, străjuite de masive cupole vulcanice şi mărginite în depărtări de crestele semeţe ale munţilor Rodnei şi Călimani.
Locaţia: Piatra Fântânele (Pasul Tihuţa)
Data: 8-10 iunie 2018
Locuri disponibile: 15
Tura se adresează tuturor celor care deţin o bicicletă de munte şi/sau un aparat foto (sau smartphone :) ) şi vor să-şi îmbunătăţească sau să își exercite pasiunea de a fotografia și de a pedala, într-un spaţiu deosebit. Suntem deschiși atât începătorilor, cât și celor cu experiență. Vom discuta aspecte tehnice şi practice legate de practicarea ciclismului montan, precum și cele care țin de fotografie, iar dacă vor exista diferențe între participanți, vom alcătui 2 sau 3 grupe diferite pe traseu.
Program:
Vineri 8 iunie. Ne întâlnim la locaţia de cazare după ora 16.00. Facem o plimbare prin împrejurimile localităţii Piatra Fântânele și urcăm la mănăstirea din localitate pentru a admira întreaga zonă și locurile către care ne vom îndrepta în zilele următoare.
Sâmbătă 9 iunie. Cu cei mai matinali vom pleca spre un loc de belvedere pentru a fotografia răsăritul peste Ţara Dornelor şi Munţii Călimani. După micul dejun, facem o introducere teoretică și practică asupra ciclismului montan, iar apoi plecăm pe biciclete pe culmile munților Bârgăului, apropiindu-ne de crestele semețe ale munților Rodnei. Vom trece prin cătunele Ciosa, Poiana Cătunenilor şi Poienile Leşului, dar și prin satul de munte Lunca Ilvei sau pe culmea Dealului Frâu. Pe traseu ne vom confrunta cu secțiuni de urcări și coborâri abrupte, unde vom aborda tehnici eficiente care să ne ajute să trecem peste aceste provocări. Traseu 25-50 km cu 300-1200 m dif. de nivel
Duminică 10 iunie. Ne trezim din timp pentru a surprinde răsăritul (dacă nu suntem prea obosiţi după tura din ziua precedentă :) ). După micul dejun, începem traseul propriu-zis și ne vom îndrepta spre sălbaticii munți ai Călimanilor, prin păduri fermecate de conifere și prin poieni multicolore. Vom începe pe drumul istoric al Mariei Tereza iar spre finalul zilei vom parcurge secțiuni pe anticul Drum al Romanilor. Traseu 20-40 km cu 500-1000m dif. de nivel.
În funcţie de condiţiile atmosferice şi de dinamica grupului sau din varii motive, programul poate suferi modificări !!!
Cui se adresează tura
De la începători sau avansați, fotografi pasionați de bicicletă, sau rideri pasionați de fotografie sau pur și simplu celor dornici să petreacă un week-end în natură și aer curat, într-un cadru de excepție. Dacă va fi nevoie vom alcătui mai multe grupe valorice, urmând să abordăm trasee cu lungimi și grade de dificultate diferite.
Traseele
Vom parcurge două trasee, sâmbătă și duminică, desfăşurate în cea mai mare parte pe drumuri şi poteci de piatră, iarbă, pământ şi drumuri forestiere, cu posibile secţiuni alunecoase şi noroi, şi scurte porţiuni de push-biking. În funcţie de condiţiile meteo şi disponibilitatea participanţilor, traseele vor varia între 25 şi 50 km cu 300-1200 m diferenţă de nivel.
Mountain Bike Tips and tricks
Pentru cei interesați vom oferi informații ce țin de set-up ul corect al bicicletei, poziția de bază, tehnici de pedalare, pozitia în viraje, urcare eficientă, coborâre în siguranță, frânare, tricku-ri (bunny hop, manual), întreținerea bicicletei, reparații etc. Cu Marcos Prada Rodriguez (Ghid MTB - Leon, Spania)
Photo Tips and tricks
Vom discuta detalii legate de utilizarea corectă a funcțiilor aparatului de fotografiat, încadrare şi compoziţie, subiect, utilizarea filtrelor, importanţa luminii în fotografie, editare foto, etc. Cu Călin Gabor (fotograf și ghid)
Ecoturism și dezvoltare durabilă
Ecoturismul este acea formă de turism care urmărește un impact minim asupra mediului, protejarea patrimoniului cultural și susținerea economică a comunitălilor locale.
Bicicleta reprezintă în sine un mijloc prietenos cu mediul înconjurător, având un impact mai redus asupra naturii. Vom descoperii un tărâm de poveste, alături de ghizi locali, buni cunoscători ai locurilor, cu implicare și susținerea comunității locale.
Condiţii de participare
Participanţii trebuie să aibă cel puţin 18 ani împliniţi şi să semneze o declaraţie de participare pe proprie răspundere. Cei care nu au împlinit 18 ani pot veni doar însoțiți de părinți sau un adult.
Înscrierea este confirmată doar după achitarea unui avans în valoare de 250 lei, până la data de 1 iunie 2018 (atenție, locurile sunt limitate, iar ocuparea lor se face în ordinea achitării avansului). Restul se va achita în numerar, la locaţie sau prin transfer bancar cu cel mult 5 zile lucrătoare înainte de data începerii camp-ului. În caz de neparticipare, avansul nu se returnează decât dacă se va găsi un înlocuitor.
Veți primi un mail cu toate detaliile după completarea formularului de înscriere.
Veți primi un mail cu toate detaliile după completarea formularului de înscriere.
În caz de vreme nefavorabilă, neîntrunirea unui număr de minim 10 participanţi sau din diverse alte motive, evenimentul poate fi reprogramat sau anulat, cei înscrişi urmând să fie anunţaţi cu cel puţin 3 zile înainte de începere. În caz de anulare avansul va fi returnat în totalitate.
Echipament obligatoriu
Bicicletă de tip mountain bike în bună stare de funcţionare
Echipament pentru turele de bicicletă : cască de protecţie, jachetă şi pantaloni impermeabili, hanorac termic, mănuşi, ochelari de protecţie
Cameră de rezervă şi kit pentru pană.
Echipament recomandat
Echipament de munte pentru sesiunile foto de la apus şi răsărit.
Aparat foto Dslr cu obiectiv standard sau superangular şi teleobiectiv, sau aparat foto de tip compact, bridge sau mirorless, trepied, filtre, laptop.
Rucsac outdoor de aprox. 20-30 L
Locaţia
Piatra Fântânele - Pasul Tihuţa din Munţii Bârgăului la limita dintre Transilvania şi Bucovina
Organizatori
mtbBn și CarpathianDreams - invitat Marcos Prada Rodriguez (Spania)
Parteneri
Pensiunea Pasul Tihuța, Bistritz Bike Shop, Lina
Lăsăm o scurtă selecție de imagini din ediția de anul trecut sau realizate cu alte ocazii. Mai multe imagini de la ediția precedentă puteți să vedeți aici sau aici, iar de la turele desfășurate în zona Pasului Tihuta găsiți aici: