Lacul Cetățele, este un lac natural format în spatele unui val de alunecare impresionant, desprins de pe dealul omonim. Vom străbate până la el un tărâm de poveste într-o frumoasă pădure de foioase. Vom avea posibilitatea, dacă vizibilitatea ne va permite să admirăm culmile munților Țibleș și Rodnei, dar și o parte din Valea Someșului Mare.
Tura se adresează tuturor celor care îndrăgesc natura și mișcarea în aer liber, pasiunea pentru fotografie nefiind o condiție de participare. Vom face totuși opriri dacă vom avea subiecte interesante de fotografiat.