joi, 1 octombrie 2015

Pedalând în Ţara Verde. Două zile cu bicicleta în Ţara Ilvelor



Undeva în inima Carpaţilor încă se găsesc locuri de o frumuseţe arhaică. Una din piesele acestui puzzle este Ţara Ilvelor.  Culmile vibrând de un verde crud, poienile ce încântă ochiul prin covorul de flori multicolor, stilul de viaţă arhaic al oamenilor locului, fac din Ţara Ilvelor decorul perfect pentru câteva zile de pedalat la început de vară.

Gazda noastră pentru cele două zile a fost Casa Alexandra din Lunca Ilvei, localitatea de unde am plecat în turele din cele două zile petrecute în zonă.

Pentru prima zi am ales un traseu ceva mai lejer cu o urcare înspre mănăstirea din Lunca Ilvei, iar apoi în poiana Braşoveanca de unde am coborât înspre localitatea Şanţ. Scopul a fost de a găsi o variantă offroad, paralelă cu şoseaua ce trece peste pasul Cârţibav din Lunca Ilvei în Şanţ. Dacă la urcare ne-am bucurat de poteca găsită, coborârea, după câţiva kilometri de potecă forestieră am continuat-o pe asfalt. Din Şanţ am pedalat înspre Rodna, de unde am trecut înapoi în valea Ilvelor.

A doua zi a fost mult mai intensă şi antrenantă. După o uşoară  urcare de încălzire până în pasul Cârţibav pe asfalt, am făcut dreapta pe un drum de căruţă care ne-a dus până în vârful Cucureasa. Urcare care, cu puţină ambiţie şi pe un substrat nu foarte umed poate fi parcursă pe bike până sus. De aici urmează o coborâre vălurită pe creasta Munţilor Înşiraţi, de unde la un moment dat am făcut dreapta pe lângă o stână, pentru a continua apoi pe un single trail superb până înapoi în Lunca.

Vă las cu pozele din cele două zile. Enjoy!



Planuri pt o tură viitoare!














Cai liberi




Ce porc esti!



How it's made.


De vis!




 P.S. Urmează un scurt race report de la Ultra Bug MTB Maraton 2015.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...