Revenim în Țara Ilvelor pentru o tură spre una dintre cele mai pitorești culmi din munții Bârgăului, de unde vom avea ocazia, dacă va fi senin,să admirăm întreaga creastă a munților Rodnei. Vom pleca din Măgura Ilvei și vom face un circuit în jurul satului Arșița.
TAXA: 80 lei/pers
INCLUDE:
- organizarea turei și ghidaj
- ghid montan și național autorizat
- sfaturi în fotografia de natură și peisaj
- fotografiile din tură
Locuri disponibile: 12 participanți
PROGRAM
TRASEU
Vom parcurge pe jos un traseu de dificultate medie, de aproximativ 10 km cu 400 m diferență de nivel. Vom ajunge pe una dintre cele mai pitorești culmi ale munceilor Bârgăului, de pe care vom avea ocazia sa admiram panoramele ce se deschid spre Munții Rodnei, Călimani și vârfurile mai înalte ale munților Bârgăului.
Pe traseu vom avea ocazia să fotografiem cadre ce țin de fotografia de natură și peisaj, viață rurală, iar dacă suntem norocoși poate reușim să surprindem și animale sălbatice. Nu este un traseu dificil din punct de vedere tehnic, fiind potrivit și pentru începători, însă este nevoie de o condiție fizică potrivită și stare de sănătate bună. Traseul va fi pe drumuri pietruite și drumuri de iarbă și pământ.
Ne vom deplasa într-un ritm lejer, accesibil, cu pauze de povestit, energizare, rehidratare și fotografiat.
Distanță: 10 km
Diferență de nivel: 400 m
Dificultate: U Ș O R - M E D I U
Altitudine minimă: 730 m
Altitudine maximă: 1053 m
OBIECTIVE:
- Țara Ilvelor
- sate de munte
- viață sălbatică
- panorame și peisaje
- Munții Bârgăului
- Munții din împrejurimi - Rodnei, Călimani
- peisaje de primăvară
- natură
- viață rurală
ECHIPAMENT OBLIGATORIU
- încălțaminte/ghete de drumeție impermeabile
- îmbrăcăminte outdoor adecvată condițiilor meteo
- strat de bază (tricou/bluză din material tehnic sintetic/lână merinos)
- strat de mijloc (hanorac termic)
- strat exterior (jachetă și pantaloni impermeabili/rezistenți la vânt)
- ochelari de soare
- pălărie de soare/șapcă
- eșarfă/buff
- recipient pentru apă/termos (minim 1 L de lichide)
- alimente/batoane energizante
- rucsac outdoor 20-40 L
ECHIPAMENT RECOMANDAT
- bețe de drumeție
CONDIȚII DE PARTICIPARE
Participanţii trebuie să aibă cel puţin 18 ani împliniţi, să dețină și să folosească echipamentul recomandat și o condiție fizică și psihică adecvată activității fizice în aer liber în condiții de iarnă. Participanții minori trebuie să fie însoțiți de un adult și să aibă o condiție fizică bună și experiență pe trasee asemănătoare.
Participarea la tură se face pe proprie răspundere, participanții urmând să își asume întreaga responsabilitate în caz de accidentări sau de deteriorare a echipamentului.
Participanții își asumă faptul că o astfel de tură presupune efort fizic şi risc de producere a accidentărilor sau de deteriorare a echipamentului, prin condiţii cu vreme nefavorabilă şi fenomene meteorologice extreme, întâlnirea cu animale sălbatice sau domestice agresive, parcurgerea de poteci neamenajate și neasigurate etc. Vor purta echipament adecvat condiţiilor atmosferice pe toată perioada desfăşurării turelor şi vor pune siguranţa personală şi a celorlalţi participanţi pe primul loc. De asemenea, aceștia trebuie să fie receptivi la sfaturile şi instrucţiunile organizatorului, pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentului, şi să se conformeze deciziilor acestuia. În caz contrar, accesul la turele viitoare nu va mai fi permis.
Participanții trebuie să manifeste o conduită responsabilă pe toată durata evenimentului, cu respect față de ceilalți participanți, personal, localnici, animale domestice ori sălbatice și mediul înconjurător. Ne ghidăm după principiile “Leave No Trace” (Nu lăsa urme), prin care ne luăm angajamentul că vom lăsa locurile vizitate cel puțin în starea în care le-am găsit.
Prin completarea formularului, participanții acceptă termenii și condițiile de participare la tură.
Taxa de participare va fi achitată prin transfer bancar. Numărul minim pentru care se ține tura: 4 persoane. În caz de anulare, taxa de participare se va returna.
Conform prevederilor Regulamentului UE nr. 679/2016 privind protectia datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, participanții sunt de acord ca, prin furnizarea datelor personale, acestea sa sa fie prelucrate in scopul organizarii evenimentului. De asemenea sunt de acord ca fotografiile și video clip-urile realizate în timpul evenimentului și în care pot fi identificați, să fie făcute publice în mediul online sau în alte materiale digitale sau printate.









Distracție plăcută! Mi-aș fi dorit să particip și eu!
RăspundețiȘtergere