Despre





Salut, mă dau pe bicicletă de când mă ştiu, plăcerea de a pedala în natură completându-se firesc cu pasiunea pentru munte. Deşi am cochetat la un moment dat cu maratoanele de mtb, obţinând cateva clasări pe podium la turele lungi la unele dintre cele mai dificile maratoane din ţară precum Geiger în 2008 sau Maros-Gilău în 2010 :),  în prezent prefer să îmbin mersul pe bicicletă cu fotografia. Astfel că, nu de puţine ori, pe lânga simpla plăcere oferită de flow-ul pe două roţi, bicicleta a devenit şi un mijloc de a descoperi şi a imortaliza  locuri, oameni, natura...
mtbBN a apărut din dorinţa de a împărtăşi experienţele trăite la turele realizate cu bicicleta de-a lungul anilor, de a promova mişcarea în aer liber şi de a evidenţia prin fotografii frumuseţea locurilor vizitate .
Puteţi vizualiza aici articole ce descriu în cuvinte, dar mai ales în imagini, turele efectuate prin masivele montane din nordul ţării, pe crestele impunătoare ale munţilor Rodnei, pe culmile domoale ale munceilor Bârgăului, presărate cu gospodării risipite, perfect integrate în cadrul natural, prin pădurile fermecate şi nesfârşite ale munţilor Călimani, ce freamătă de mugetul animalelor sălbatice, pe creasta perfect ciclabila a Suhardului, prin enigmaticii munţi ai Rarăului, pe arhaicele Obcine ale Bucovine sau prin munţii Mararmureşului. Veţi vedea de asemenea şi ture efectuate prin zonele joase, de deal sau de câmpie, căutând locuri autentice, mai puţin umblate, iar din când în când mai facem şi câte o excapadă prin alte colţuri ale Europei, astfel că am ajuns să gustăm puţin şi din măreţia Alpilor.
Text şi fotografii de Călin Gabor



3 comentarii:

  1. Sunt un biet bucurestean care-si duce viata la etajul opt. De la fereastra vad Dambovita si capatul Caii Victoriei. E un privilegiu? Sa hotarasca altii. Eu consider ca e un privilegiu sa traiesti atat de aproape de locurile de vis si de Oamenii din fotografiile pe care le-am descoperit pe aceste pagini. Si e un privilegiu sa poti vedea pe viu si sa „respiri” lucrurile infatisate aici si, in fine, sa ai ochii si sufletul deschise fata de minunile de langa tine.
    Sunt un biet bucurestean care, in 1996, s-a indragostit iremediabil de muntii Rodnei si de imprejurimile lor, care, cu bucuresteanca lui, a trait cele mai frumoase vacante in aceste locuri, care acum, macar odata pe an, isi cara micile bucurestence de a caror existenta este responsabil, cale de cinci sute si mai bine de kilometri, pana pe aceste „coclauri” si care, de la o vreme, isi taraste dupa el si bicicleta, cu care viseaza sa ajunga, la vara, pana aproape de lacul Lala.
    Asa ca, de la etajul opt al Bucurestiului, salutari si multe multumiri pentru minunatiile pe care le-am vazut aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru gânduri şi cuvinte! Mă bucur că reuşesc să arăt puţin din frumuseţea locurilor şi oamenilor din părţilea astea ale ţării.
      Aproape de Lala încă nu am ajuns nici eu pe bicicletă...

      Spor în toate şi putere...până la vară

      P.S. Bucureştiul e şi el frumos, dacă ştii ce să descoperi în el :)

      Ștergere
    2. Bucureșteanul anonim (care, evident, poartă un nume: Vlad) n-a apucat astă-noapte (când au fost scrise, de fapt, rândurile de mai sus, deși în mod inexplicabil apare o altă oră pe postare) să remarce „cu voce tare” că, pe lângă locurile și oamenii de o rară frumusețe, a admirat și fotografiile splendide, de un gust desăvârșit. Acuma, orice poză e, într-o măsură mai mică sau mai mare, o manevrare a realității, prin inevitabilul și, de cele mai multe ori, intenționatul decupaj pe care îl face. Pozarul caută, conștient sau nu, unghiuri, lumini, detalii, încadrări. În plus, dacă mai și umblă pe ici, pe colo, la butoanele Fotoshopului, așa cum (vă rog, nu luați în nume de rău o părere de ageamiu) am impresia că s-a întâmplat cu fotografiile din cheile Nerei, „manipularea-i gata” (ca să umblu și eu puțin la ceva, la versul poetului „nepereche” – parcă ar fi o ciubotă veche... Dar să nu divagăm din cale-afară). Revenind: „Fotoshop să fie; decupaj să fie – primesc!”, pentru că pozele au ieșit nemaipomenit. Sunt o excelentă punere în valoare a subiectului. Ca o interpretare magistrală a unei opere geniale. Felicitări. Și, ca să adaug și mai mult sirop de epitete – care pe unii i-ar putea face, poate, să strige: „Căline, ia cu lămâie, că o să ți se aplece!” sau „Vezi să nu dai în diabet!” –, am să spun că nu știu care mi-au plăcut cel mai mult; poate cele de la Scărița-Belioara. Apare în ele acea perfectă - și de-a pururi pierdută – integrare a lucrului făcut de om cu natura. Totul: liniile, materialele, culorile – toate sunt de acolo. Ca să nu mai vorbim de puterea pe care o aveți de a pune în valoare detaliile și care transpare și din alte fotografii.
      P.S. Nu sunt nici dement, nici beat, nici grafoman. Acestea sunt primele comentarii pe care le-am scris vreodată pe vreun site. Pur și simplu, de data asta, ce am văzut mi-a transmis ceva suficient de puternic pentru a simți nevoia să nu dau înapoi și să dau înapoi.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...