Echipament de bicicletă din lână merinos
Când vine vorba de echipament de munte am avut dintotdeauna o vorbă: "lâna-i lână". Așa că, mai ales la turele pe temperaturi scăzute, la contactul cu pielea mă învelesc în echipament din lână, din cap până în picioare, de la șosete și lenjerie, până la izmene și căciulă :) . Deși echipamentul din lână este ceva mai sensibil decât cel sintetic și o să vorbesc despre asta mai jos, încă mai folosesc o pereche de șosete de la Mund Socks, cumpărate acum mai bine de 15 ani și folosite de câteva ori în fiecare iarnă :D .
Dacă în privința echipamentului de munte din lână merinos, oferta este destul de diversificată, în privința opțiunilor pentru echipamentul de bike, piața nu este la fel de ofertantă, mai ales pe plaiurile mioritice.
Câteva cuvinte despre lâna merinos - aceasta provine de la o rasă omonimă, cu origini pe tărâmuri hispanice. Printre principalele avantaje ale rasei Merinos este cel dat de dimensiunea firului, mult mai subțire decât la celelalte rase, fapt ce permite o țesătură extrem de fină, potrivită să fie folosită pentru producerea echipamentului tehnic ce vine în contact cu pielea. În prezent cel mai mare producător este Australia.
Acum ceva vreme, producătorul autohton Merinito, a introdus în ofertă și un model de tricou cu mânecă scurtă, iar apoi și cu mânecă lungă, în mai multe variante de culori și conceput special pentru a fi purtat pe bicicletă. Nu am stat pe gânduri și mi-am luat două tricouri pe care le-am testat intens în ultimele 4 sezoane. Așa că m-am hotărât să împărtășesc concluziile rezulate, în comparație, în primul rând cu echipamentul din materiale sintetice
+ PLUSURI
Fiind un produs natural de aici rezultă mai multe aspecte pozitive.
Prietenos cu mediul înconjurător - fiind realizate dintr-un produs natural, articolele din lână au un impact negativ mai scăzut asupra mediului, comparativ cu produsele din materiale sintetice. Cercetările din ultima perioadă au scos la iveală probleme majore cauzate de îmbrăcămintea sintetică, precum particulele de microplastic prezente în concentrație ridicată în mări și oceane, dar și în suspensie în atmosferă. Aceste particulele provin inclusiv din procesul de spălare și care ajung apoi prin sistemele de canaliare în râuri și mai departe în mări și oceane. De aici ele sunt ingerate de vietățile marine, ajungând apoi inclusiv în farfurie, cu efecte negative asupra organismelor. Fiind un produs natural, lâna și îmbrăcămintea produsă din lână nu contribuie la poluarea solului, a apei și a aerului. Desigur că există și un impact negativ asupra mediului, rezultat din creșterea oilor, procesarea lânii, transportul lânii sub formă de materie primă (majoritatea provine din Australia), procesul de producție al produselor din lână. Însă global impactul asupra mediului este net inferior efectului negativ al produselor din materiale sintetice, produsele din lână merino fiind indicate celor conțienți de un trai sustenabil.
Biodegradabilă - odată ce nu mai folosești un produs din lână, acesta poate fi compostat odată cu alte produse naturale și biodegradabile. Compostarea, dar și reciclarea nu este posibilă pentru produsele realizate din materiale mixte - naturale + sintetice.
Nu dezvoltă mirosuri - lâna are proprieteți antibacterine. Asta înseamnă că mirosul de transpirație rezultat în urma efortului depus pe bicicletă, apare mult mai târziu sau este aproape inexistent. Dacă în urma purtării unui tricou sintetic, mirosul neplăcut e inevitabil, nu același lucru se întâmplă și în cazul echipamentului din lână. Personal am testat același tricou pe bicicletă, trei zile la rând, pe o vreme caniculară, cu temperaturi de peste 30 grade, cu tranpirație extrem de intensă, fără să apară mirosuri neplăcute. Din acest punct de vedere, echipamentul din lână este recomandat îndeosebi pentru turele de mai multe zile, în care mai utilizarea a mai multor rânduri de echipament sau spălarea frecventă, după fiecare utilizare, nu reprezintă o solutie.
Se curăță singură - lâna are această proprietate. Chiar dacă este mai puțin evident la base layer, am remarcat acest lucru la alte produse mai groase. Nu este necesară spălarea după fiecare utilizare, fiind de multe ori suficientă doar aerisirea echipamentului.
Păstrează căldura și în condiții de umezeală - este cunoscut faptul că lâna este singurul material care ține cald chiar și atunci când este umed. Totuși este esențial ca baselayer-ul să fie mulat pe corp. Altfel, având în vedere că lâna se usucă mai greu decât materialele sintetice, efectul va fi de răcire, fapt amplificat și de curenții de aer resimțiți prin mișcarea de deplasare pe bicicletă.
- MINUSURI
Țesătură mai sensibilă comparativ cu cele sintetice. Produsele din lână sunt mai sensibile decât cele din materiale sintetice de calitate și necesită o întreținere suplimentară (aerisire, spălare doar la 2-3 purtări, detergent delicat, dedicat țesăturilor din lână).
Preț relativ mai ridicat. Comparativ cu echipamentul standard, produsele din lână merino sunt ceva mai scumpe, însă se apropie ca preț de cele sintetice din gama superioară.
Poate fi atacată de molii. Fiind un prods natural, lâna poate fi atacată de molii. Am pățit-o și eu și m-am trezit cu găuri în produsele de lână. Soluțiile constau în introducerea în șifonier a unor produse ce înlătură moliile. Există și soluții naturale, precum lavanda.
Susceptibilă la decolorare prin spălare și expunere la UV. Fiind folosite probabil tehnologii și vopseluri diferite față de produsele din materiale sintetice, am observat o ușoară decolorare a produselor de culoare închisă în urma expunerii prelungite la soare.
Iritantă pentru piele sensibilă - există persoane cu o piele mai sensibilă, care nu se simt confortabil în îmbrăcăminte din lână, aflata în contact cu pielea (poate fi doar o chestie psihologică, mai ales că firul de merinos este foarte subțire) Personal nu am nici o problemă, însă ar fi bine să testați înainte un produs, în contact direct cu pielea și să decideți dacă lână este sau nu pentru voi.
Marcos, cu unul dintre tricourile de la Merinito |
Varianta pe albastru închis, într-o zi caniculară - no problemo |
Și varianta pe verde deschis |
Am testat și tehnica de imprimare prin transfer termic. Funcționează fără să afecteze țesătura |
@Bistritz XCO 2019 foto: Daily Events |
@Carpathian MTB Epic 2019 foto: Cheresteș Janos Csaba |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu