Tura de 1 iunie a devenit deja tradiție. Anul acesta ne vedem pe Valea Șendroaia din Munții Bârgăului.
Întrucât obiceiurile sănătoase se deprind de la vârste fragede, vă propunem o tură de mountain bike dedicată copiilor și familiilor, pe un traseu ușor de-a lungul văii Șendroaia din Munții Bârgăului.
Tura este potrivită copiilor care au experiența anterioară și sunt capabili să parcurgă singuri sau tractați, pe bicicletele lor sau bike trailer, un traseu de 19 km cu 150 m diferență de nivel și părinților care pot să transporte copiii pe bicicletele proprii de tip Mountain Bike, pe scaun auxiliar, cu prindere pe top tube (țeava superioară) sau seat tube (bara de sub scaun).
Kids & Family Bike Ride este o tură amicală dedicată părinților și copiilor, organizată împreună cu Asociația ECOLIBRIUM.
Participarea este gratuită!
DATA: Luni, 1 IUNIE 2026
ORA: 10.30
LOCAȚIA: Valea Străjii (jud. BN)
TRASEU
Distanța: 10 km (5 km dus + 5 km întors)
Diferență de nivel: +150 m/ – 150 m
Altitudine min./max./ 850 m/ 1000 m/
Suprafața: Drum forestier
Dificultate: Ușor
Tip traseu: liniar
Traseu de tip dus-întors, desfășurat pe drum forestier în stare foarte bună, fără porțiuni dificile, potrivit începătorilor și familiilor.
Traseul urmărește în urcare ușoară cursul văii Șendroaia (Corca) din Munții Bârgăului.
Ne vom întoarce pe același traseu, fără efort, și aproape fără să pedalăm, fiind vorba de coborâre.
PROGRAM: Ne întâlnim luni, 1 iunie la ora 10.30 la Valea Străjii (com Muresenii Bargaului jud. Bistrița-Năsăud). După regrupare, continuăm cu mașinile încă aproximativ 5 km până la intrarea pe traseu, de unde plecăm în tură. După aproximativ 5 km vom face o pauză de masă. Ne jucăm, socializăm , iar apoi ne întoarcem pe același traseu la locul de start. După tură, putem lua masa cu cei care doresc la restaurantul din Valea Străjii.
CUI SE ADRESEAZĂ TURA
Copiilor capabili să parcurgă un traseu de 10 km cu 200 m diferență de nivel, pe drum pietruit, fie prin forțele proprii fie tractați parțial și părinților care practică ciclismul montan și au posibilitatea să transporte copiii pe scaun auxiliar în față și/sau . Desigur, toți membri familiei care pedalează, sunt bineveniți alături de noi.
Participanții trebuie să fie conștienți că participarea la o astfel de tură poate presupune efort fizic susținut și risc de producere a accidentărilor sau de deteriorare a echipamenului, prin parcurgerea de poteci și trasee neamenajate, întâlnirea cu animale sălbatice sau domestice, condiții cu vreme nefavorabilă și fenomene meteorologice extreme.
Participanții se obligă să poarte casca de protecție, ochelari, mănuși și echipament adecvat condițiilor atmosferice pe toată perioada desfășurări turelor și vor pune siguranța personală și a celorlalți participanți pe primul loc. Vor pedala într-un ritm adecvat condiției fizice și abilităților personale și vor adapta viteza în funcție de caracteristicile traseului. De asemenea vor fi receptivi la sfaturile și instrucțiunile organizatorilor.
Participarea la tură se face pe proprie răspundere, participanții urmând să își asume înteaga responsabilitate în caz de accidentări sau de deteriorare a echipamentului.
- Bicicletă de tip mountain bike sau E-MTB în bună stare de funcţionare
- scaun pentru copii
- cască de protecţie
- bluză termică
- jachetă impermeabilă
- pantaloni impermeabili
- mănuşi
- ochelari de protecţie
- cameră de rezervă şi kit pentru pană
- pompă de mână
- alimente/sandwich/batoane energizante
- apă/lichide minim 1,5 L
.png)















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu