Sâmbătă, 28 februarie vom explora un traseu ușor, dar plăcut, la limita dintre Munții Bârgăului și Piemontul Călimanilor. Vom avea parte de panorame deschise spre Muntele Heniu și Valea Bârgăului, până departe spre Munții Rodnei. Vom urca pe Valea Sărata din Susenii Bârgăului, continuăm pe sub dealul lui Tănase, iar apoi vom coborî în Prundu Bârgăului prin Vălișoara, nu înainte de a admira panoramele ce se deschid din dealul Runc, locație ce găzduiște castelul olarului.
TAXA: 100 lei/pers
INCLUDE:
- organizarea turei și ghidaj
- ghid montan și național autorizat
- sfaturi în fotografia de natură și peisaj
- echipament colectiv (trusă de prim-ajutor, spray anti-urs etc.)
- consultanță și sfaturi pentru drumeția în condiții de iarnă
- fotografiile din tură
Locație: Prundu Bârgăului
Termen limită pentru înscrieri, vineri 27 februarie ora 12.00!!!
PROGRAM
Ne întâlnim sâmbătă 28 februarie ora 10.00, în Prundu Bârgăului
Estimăm că în jur de ora 15.00 vom fi din nou la locul de start
Pentru ce interesați, vom discuta pe traseu aspecte ce țin de fotografia de natură și peisaj și pregătirea și parcurgerea drumețiilor pe timp de iarnă, în siguranță.
Pe traseu vom avea multiple ocazii de a fotografia, acoperind cadre ce țin de fotografia de natură, viata sălbatică și peisaj.
Atenție: programul și traseul pot suferi modificări în funcție de dinamica grupului și din varii motive, siguranța și satisfacția participanților fiind pe primul loc!
TRASEU
Vom parcurge pe jos un traseu de dificultea ușoară spre medie de aproximativ 10 km și 300 m diferență de nivel. Nu este un traseu dificil din punct de vedere tehnic, fiind potrivit și pentru începătorii fără probleme de sănătate, cu o condiție fizică normală și echipament adecvat. Traseul va fi pe drumuri pietruite și asfalt.
Ne vom deplasa într-un ritm lejer, accesibil, cu pauze de povestit, energizare, rehidratare și fotografiat.
Distanță: 10 km
Diferență de nivel:300 m
Dificultate: U Ș O R
OBIECTIVE:
- panorame și peisaje spre depresiunea și Munții Bârgăului
- natură și viață sălbatică
- castelul Runc
- viață rurală
ECHIPAMENT NECESAR
- încălțaminte/ghete de drumeție impermeabile
- îmbrăcăminte outdoor adecvată condițiilor meteo
- strat de bază (bluză și pantaloni de corp din material sintetic sau lână merinos)
- strat de mijloc (hanorac termic/polar)
- strat exterior (jachetă și pantaloni impermeabili/rezistenți la vânt)
- ochelari de soare
- fes/căciulă
- eșarfă/buff
- mănuși
- recipient pentru apă/termos (minim 1,5 L de lichide)
- pelerină de ploaie
- lanternă frontală
- alimente/batoane energizante
- rucsac outdoor 20-40 L
- bețe de drumeție
CONDIȚII DE PARTICIPARE
Participanţii trebuie să aibă cel puţin 18 ani împliniţi, să dețină și să folosească echipamentul recomandat și o condiție fizică și psihică adecvată activității fizice în aer liber în condiții de iarnă. Participanții minori trebuie să fie însoțiți de un adult și să aibă o condiție fizică bună și experiență pe trasee asemănătoare.
Participarea la tură se face pe proprie răspundere, participanții urmând să își asume întreaga responsabilitate în caz de accidentări sau de deteriorare a echipamentului.
Participanții își asumă faptul că o astfel de tură presupune efort fizic şi risc de producere a accidentărilor sau de deteriorare a echipamentului, prin condiţii cu vreme nefavorabilă şi fenomene meteorologice extreme, întâlnirea cu animale sălbatice sau domestice agresive, parcurgerea de poteci neamenajate și neasigurate etc. Vor purta echipament adecvat condiţiilor atmosferice pe toată perioada desfăşurării turelor şi vor pune siguranţa personală şi a celorlalţi participanţi pe primul loc. De asemenea, aceștia trebuie să fie receptivi la sfaturile şi instrucţiunile organizatorului, pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentului, şi să se conformeze deciziilor acestuia. În caz contrar, accesul la turele viitoare nu va mai fi permis.
Participanții trebuie să manifeste o conduită responsabilă pe toată durata evenimentului, cu respect față de ceilalți participanți, personal, localnici, animale domestice ori sălbatice și mediul înconjurător. Ne ghidăm după principiile “Leave No Trace” (Nu lăsa urme), prin care ne luăm angajamentul că vom lăsa locurile vizitate cel puțin în starea în care le-am găsit.
Prin completarea formularului, participanții acceptă termenii și condițiile de participare la tură.
Taxa de participare va fi achitată prin transfer bancar. Numărul minim pentru care se ține tura: 3 persoane. În caz de anulare, taxa de participare se va returna sau poate fi folosită la una dintre turele viitoare.
Conform prevederilor Regulamentului UE nr. 679/2016 privind protectia datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, participanții sunt de acord ca, prin furnizarea datelor personale, acestea sa sa fie prelucrate in scopul organizarii evenimentului. De asemenea sunt de acord ca fotografiile și videoclip-urile realizate în timpul evenimentului și în care pot fi identificați, să fie făcute publice în mediul online sau în alte materiale digitale sau printate.
Ghid: Călin Gabor
Ghid de turism național și de drumeție montană
Nr. 5837



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu