4 zile de pedalat
+150 km +3500 m dif nivel
OBIECTIVE
Via Transilvanica
Bucovina
Țara Dornelor
Pasul Tihuța
Țara Ilvelor
Țara Bârgăului
Depresiunea Transilvaniei
Sate pitorești
Noesnerland
Bistrița
Viața rurală și locuri arhaice
Păduri întinse și sălbatice
Pajiști multicolore
Peisaje și panorame
Gastronomie locală
TRASEUL
Vom pedala timp de 4 zile, totalizând aproximativ 150 km, pornind din apropierea localității Vatra Dornei și terminând în Bistrița. Vom urma traseul Via Transilvanica, de la care însă ne vom și abate pe unele secțiuni, pentru a vizita diferite obiective, pentru a evita porțiunile mai dificil de parcurs pe bicicletă sau pentru a ajunge la locațiile de cazare.
Vom pedala între 32 și 45 km pe zi, între locațiile de cazare, pe drumuri forestiere, drumuri de pământ sau poteci, 800-1000 m diferență pozitivă de nivel în fiecare zi.
Ca nivel de dificultate, traseele sunt potrivite pentru un nivel intermediar, însă secțiunile mai dificile din punct de vedere tehnic, vor putea fi parcurse și pe lângă biciclete.
Este nevoie de o condiție fizică cel puțin medie pentru a parcurge traseele sau de o bicicletă electrică.
Bagajele vor fi transportate de mașina de asistență, așa că nu vom avea grija lor și vom avea doar echipamentul tipic pentru o tură de o zi.
CAZARE
Ne vom caza la pensiuni în camere duble cu baie în cameră, în locațiile : Panaci, Poiana Stampei, Pasul Tihuța și Dealu Negru. Ultima locație este pe fostul domeniu de vânătoare al lui Ceaușescu din vestul munților Călimani.
MASA
Vom servi masa gătită de gazdele de la pensiunile unde vom innopta, dar și la restaurantele din zonă. În prima seară vom beneficia de gastronomia tradițională specifică Bucovinei, la o pensiune agroturistică din Țara Dornelor. Micul dejun este inclus în taxa de participare (exceptând micul dejun din Pasul Tihuța)
PROGRAM
23 iulie Ziua 0 Vatra Dornei
Ne întâlnim in Bistrița după prânz,cu cei care vor veni cu noi si au nevoie de transport, si ne vom deplasa spre locatia de start din Depresiunea Dornelor.
Cu ceilalți ne întâlnim direct la locație după ora 16.00.
Putem face o tură de aclimatizare, iar apoi servim o cină delicioasă preparată de gazdele noastre. După cină discutăm programul și detaliile zilelor următoare.
24 iulie Ziua 1 Panaci - Poiana Stampei
În prima zi explorăm plaiurile pitorești din Țara Dornelor. După ce trecem prin satele din Depresiunea Dornelor, intersectăm Via Transilvanica și continuăm apoi până în Poiana Negrii. De aici, urcăm până pe Dealul Smizilor de unde vom putea admira panorame deschise spre culmile înalte ale Munților Călimani, Rodnei sau Suhard. O coborâre printr-o frumoasă pădure de molid ne va duce spre locația unde vom innopta.
Obiective: Țara Dornelor, Poiana Negrii, izvoare cu apă minerală, munții Călimani
Distanță: 35 km +850 m/ - 800 m
25 iulie Ziua 2 Poiana Stampei - Pasul Tihuța
Astăzi părăsim Bucovina și vom pătrunde în Transilvania peste Pasul Grădinița. Luăm contact cu prima localitate din Țara Ilvelor, satul pitoresc Lunca Ilvei, după cea mai antrenantă coborâre a turei pe o potecă ce coboară din Tinovul lui Larion, o turbărie specifică pentru munții Bârgăului. De la Lunca Ilvei până în Pasul Tihuța vom avea parte de una dintre cele mai frumoase porțiuni ale traseului, chiar dacă ne așteaptă cea mai grea urcare din toate cele 4 zile de pedalat.
Obiective: Pasul Grădinița, satul Lunca Ilvei, Tinovul Larion, munții Bârgăului, culmea Dealului Frâu
Distanță: 35 km +950 m/ -750 m
26 iulie Ziua 3 Pasul Tihuța - Dealu Negru
Cel mai lung traseu din cele 4 zile și probabil, cel mai solicitant, însă și răsplata va fi pe măsură. La scurt timp după plecare, vom trece pe la sediul asociației Tășuleasa Social, unde vom afla poveste Via Transilvanica chiar de la sursă. De aici vom avea parte de multă coborâre, dar și de urcări solicitante. Părăsim munceii Bârgăului, însă vom finaliza tot la altitudine, în Piemontul Călimanilor, la contactul cu Depresiunea Transilvaniei. Dacă vizibilitatea ne va permite, vom avea ocazia să admirăm colinele Transilvaniei până departe spre Munții Apuseni în culorile apusului. Apoi ne vom odihni în cabana preferată a lui Ceaușescu, destinația sa pentru partidele de vânătoare la care lua parte în zonă.
Obiective: Pasul Tihuța, campusul Tășuleasa Social, Valea Bârgăului, pădurea Simegea, Piemontul Călimanilor, cabana de vânătoare Dealu Negru
Distanță: 42 km + 1050 m/ - 1250 m
27 iulie Ziua 4 Dealu Negru - Bistrița
În ultima zi vom avea parte de multă coborâre, fiind momentul când vom părăsi munții și ne vom îndrepta spre orașul Bistrița, destinația finală a turei.
Obiective: sate săsești, orașul Bistrița, Noesnerland
Distanță: 30 km + 250 m/ - 750 m
PREȚ 1450 lei/participant
Supliment single: 350 lei
INCLUDE
4 nopți de cazare în cameră dublă cu mic dejun (exceptând ziua 3)
Transportul bagajelor între locații
Ghid autorizat
Asistență tehnică de bază
Mașină de recuperare în caz de defecțiune
Reglajul bicicletelor
Sfaturi în practicarea ciclismului montan
Fotografiile din tură
Tricou
Carnetul drumețului pe Via Transilvanica
NU INCLUDE
Mesele nespecificate (cinele, mic dejun ziua 3 - la restaurant, prânzul)
Transferul participanților de la locația de finish la cea de start
Alte cheltuieli sau servicii nespecificate
Participanții trebuie să fie conștienți că participarea la o astfel de tură poate presupune efort fizic susținut și risc de producere a accidentărilor sau de deteriorare a echipamenului, prin parcurgerea de poteci și trasee neamenajate, întâlnirea cu animale sălbatice sau domestice, condiții cu vreme nefavorabilă și fenomene meteorologice extreme.
Participanții se obligă să poarte casca de protecție, ochelari, mănuși și echipament adecvat condițiilor atmosferice pe toată perioada desfășurări turelor și vor pune siguranța personală și a celorlalți participanți pe primul loc. Vor pedala într-un ritm adecvat condiției fizice și abilităților personale și vor adapta viteza în funcție de caracteristicile traseului. De asemenea vor fi receptivi la sfaturile și instrucțiunile organizatorilor.
Participarea la tură se face pe proprie răspundere, participanții urmând să își asume înteaga responsabilitate în caz de accidentări sau de deteriorare a echipamentului.
GALERIE FOTO
cu imagini de la tura de anul trecut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu