...

MTB November Rides

 MTB November Rides



În mod normal la final de octombrie ar fi trebuit să pedalăm în obișnuita tură amicală de final de sezon. Circumstanțele nu ne permit să ne adunăm în grupuri numeroase, astfel că ne-am gândit la o soluție, pentru a nu lăsa plaiurile din jurul Văii Bârgăului neexplorate pe două roți și în toamna asta.

Așa că punem la dispoziție câteva dintre traseele noastre preferate pentru a putea fi descărcate și parcurse apoi de participanți. Deși peisajele ar trebui sa fie o motivație suficientă, punem la bătaie și câteva premii simbolice oferite de noi sau partenerii noștri.

Pași de urmat:

1. Descarcă traseul în format GPX 
2. Încarcă traseul în dispozitivul GPS sau Smartphone (ai nevoie de o aplicație pentru navigație, gen Komoot, Straava,  OruxMaps, Bikemap etc)
3. Parcurge traseul pe bicicletă (Pentru a participa la tombolă nu este nevoie să fie parcurse traseele propuse în totalitate. Este suficient ca traseul parcurs să se suprapună peste cele propuse)
4. Trimite-ne până pe 30 noiembrie, un link/printscreen din aplicație cu traseul parcurs și 2-3 poze de pe traseu în care să apară și bicicleta, prin mesaj la adresa de mail mtbbnguide@gmail.com, mesageria de pe pagina de Facebook mtbBN sau prin WhatsApp la numărul 0742823193.

Vom centraliza lista cu numele participanților și vom publica lista câștigătorilor pe 1 Decembrie în urma unei trageri la sorți. Puteți parcurge traseele de mai multe ori, crescându-vă astfel șansele de câștig, întrucât la fiecare parcurgere veți fi înscriși pe o nouă poziție în listă.

Premii:
1. eșarfă multifuncțională mtbBN
2. tricou tehnic de damă model TRAIL mtbBN
3. tricou tehnic de bărbați model TRAIL mtbBN
4. voucher 30 % reducere la una dintre taberele de weekend din sezonul 2021
5. voucher participare gratuită la oricare din turele de o zi din sezonul 2021
6. voucher 1 ședință gratuită de masaj oferită de Masaj și Terapie de Recuperare Motorie
7. voucher 30 % reducere pentru servicii de întreținere/reparații de biciclete oferit de Cristi,  Preparatorul de biciclete
8. Calendar de perete 2021 MTBBN
9. 2 ședințe gratuite la clasele de fitness Define You
10. obiect personalizat oferit de Rethink

TRASEE PROPUSE

Am ales câteva trasee pentru toate gusturile, de la cele potrivite pentru începători, până la trasee mai dificile din punct de vedere tehnic, potrivite pentru cei mai experimentatți.



VALEA SECU - MUNTELE HENIU

Dificultate traseu:UȘOR




    Este un traseu dus-întors desfășurat pe asfalt și drum pietruit, ce urmărește pârâul Secu, din centrul localității Prundu- Bârgăului, până în capătul dumul forestier. Spectacolul oferit de culorile specifice de toamnă, date de pădurile de amestec de pe versanții muntelui Heniu constituie motivația principală parcurgerii acestui traseu.





 CIRCUITUL VĂII BÂRGĂULUI

 Dificultate traseu: MEDIU



    Traseul înconjoară valea Bârgăului și urcă pe culmi ce coboară dinspre muntele Heniu, respectiv Piemontul Călimanilor. Traseul puncteaz-numeroase puncte de belvedere ce oferă frumoase perspective asupra văii Bârgăului și culmilor montane înconjurătoare. Toamna cu întreaga suită de culori,  creează un decor de excepție.







CUȘMA - BLIDIREASA


 Dificultate traseu: MEDIU








    Traseul sub formă de circuit se desfășoară pe asfalt și drum pietruit și include ca obiective, frumoasa Pădure Simegea și superbe puncte de belvedere spre Depresiunea Transilvaniei. Traseul parcurge de asemenea o parte din localitățile de pe Valea Bârgăului, dar și satele săsești Cușma și  Dorolea (Kleinbistritz).









DEALUL LUI TĂNASE


 Dificultate traseu: DIFICIL

































Este unul dintre cele mai frumoase și mai complete trasee ce pot fi parcurse pe Valea Bârgăului, incluzând păduri de foioase, culmi deschise, puncte de belvedere, drumuri și poteci antrenante.




.

























Este traseul clasic pe care l-am ales pentru turele amicale din anii trecuți.






























































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...